Pe scurt – No Rules Rules

Indiferent dacă lucrezi într-un start-up, ai apreciat filmul The Social Network sau ești pur și simplu atent la ce se întâmplă în Silicon Valley, îți va plăcea cartea „No Rules Rules”.

5 titluri recomandate de Barack Obama

Așa cum spune Obama, „deși fiecare dintre noi are destule care să-l țină ocupat – muncă, familie, obligații sociale și voluntariat – arta și literatura ne pot oferi o scăpare care să ne amplifice experiențele zilnice”. Noi am adunat într-o colecție o parte din titlurile pe care fostul președinte le-a recomandat de-a lungul anilor, iar în acest articol, ți le prezentăm pe cinci dintre preferatele noastre.

Pe scurt – Când corpul spune nu, Gabor Mate

Gabor Mate, medic specializat în dependențe, ADHD și alte probleme de natură psihică, punctează în cartea sa impactul pe care îl au emoțiile puternice și stresul asupra organismului nostru, creând o punte între dimensiunea spiritual-emoțională și cea fizică.